Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CARIERA DE PIATRA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CARIERA DE PIATRA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru CARIERA DE PIATRA.

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

... din inițiativă parlamentară să vină cu proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, ridicând un pod de piatră peste Dâmbul Sec, dacă nu de piatră, macar de lemn, dar să fie solid. Târgul de Munte numără între cetățenii săi 39 de alegători de colegiul I și 390 de al doilea. Mai toți au la școlile locale copii, cari termină în anul acesta cursurile primare și cari trebuiesc de acolo să intre în liceu, pentru ca de acolo să intre în Facultatea de drept, pentru ca de acolo să intre în Cameră și de acolo în diplomație ori în minister: trebuie să faci copiilor o carieră. Ei! e greu unui părinte să se despartă de copii așa de fragezi; nu-i vine ușor unei mame să trimită între străini pe copilașul ei de la vârsta de 10-11 anișori. Să-l bagi în pensionat! Ce educațiune poate căpăta un copil într-un pensionat, unde s-amestecă la un loc cu atâția ... hotărăsc să înainteze, prin reprezentanții lor, la Camerele Legiuitoare o petițiune, în care să repete cererea ca din inițiativă parlamentară să vie cu trei proiecte de lege: 1. pentru podul solid ...

 

Ion Luca Caragiale - Lache și Mache

... Pentru că-și plătesc cinstit datoriile, când și le pot plăti, Lache și Mache se bucură de oarecare credit la cafeneaua unde beau regulat, mai de multe ori nu cu banii lor, cafea după masă. De aceea și chelnerul îi trece pe o singură foaie a catastifului, la una și aceeași partidă. Când datoria a atins o ... la biletul anonim al unuia, răspunse celuilalt:,,D-sale d-lui Mache, funcționar". Adresantului îi fu peste putință să disimuleze, față cu nefericitul prietin, aerul de satisfacție pe care-l dă omului orice triumf de care el nu era sigur. Figura adresantului era radioasă, a lui Lache lugubră: pentru întâia oară de când se cunoșteau, cele două chipuri avură două deosebite feluri de expresie — și ce deosebire fatală! De aci, urmă grozavul fenomen al rupturei prieteșugului lor. În acea zi, vremea s-a stricat, cerul s-a turburat, și cu ... întrebare, la care probabil el ar fi răspuns cu aceleași amare cuvinte, când Mache, plouat ca un cotoi aventurier, intră în cafenea: nu se văzuseră de douăzeci și trei ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... prin o tiranie de mai mult de un veac și amestecând în aceeași ură pe prigonitorii lor și pe eteriști, nu vrură să se pătrundă de adevărul că planul lui Rigas, afară de slobozenia Greciei, cuprindea și dezrobirea tuturor popoarelor creștine din Turcia; ei, dar, fură surzi la chemarea de frăție ce li se făcu și se ținură departe de această revoluție, pe care nu o credeau că ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții ... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; ...

 

Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)

... membru al tribunalului la Neamț și apoi la Piatra. Câțiva ani mai în urmă, adică la 1851, Grigori Ghica-vodă îl numi candidat la Divanul de apel în Iași; însă cariera judiciară nu convenea nicidecum aspirărilor sale intime: „Prefer de o mie de ori cărarea de la munte, decât cariera deschisă dinaintea mea!“ zicea el adeseori glumind; prin urmare în loc de a mucezi în nămolul delelor judecătorești, el se furișa printre dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură ... teatrul românesc din Iași o mică piesă intitulată: Jicnicerul Vadră, în care un țăran cânta următoarele două versuri: Din Focșani la Dorohoi Țrara-i plină de ciocoi. Îndrăzneala-i fu mare de a emite o asemenea idee într-o epocă de aristocrație, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o plăti cu un exil de două luni la mănăstirea Soveja. Fost-a el însă condamnat ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... zmeului în mână, iar mai adeseori el venea cu părul vâlvoi și cu cămașa ruptă. Atunci fața lui se posomora și ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării. Cu o iscusință de sălbatic, el își pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capătul unui pac de șfară, și când vedea pe deasupra capului înălțându-se vreun zmeu străin, deodată azvârlea piatra în văzduh și o azvârlea cu atâta măiestrie, încât piatra ... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate de stânci, valuri de mare umflate cât munții, cete de

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ... depărtări scoboară și cât a luptat Dunărea ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia în piatră de-a curmezișul Carpaților. A bătut, și "Porțile de Fier" s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor ei. Acum vuietul contenește — biruitoare, apa s-așază între maluri, potolită, netedă ... vremii, dincolo de descălecătoare. Săpăturile ce se fac prin împrejurimi descopăr ziduri antice, chipuri de piatră, scule și monede romane -răzlețe amintiri dintr-o lume de neasemănați viteji, cari-au adus ș-au împânzit în câmpiile Dunării lumina, graiul și falnica putere a celei mai mari și mai slăvite ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din vlăstarele celei mai frumoase și mai înfloritoare provincii romane, ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât ... țară, naivi cum i-a lăsat Dumnezeu, îl ascultau ca pe Sfântul Ioan Gură-deaur și, deși nu prea înțelegeau cam ce fel de

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de tovarășii mei mai răsăriți: Vasile Ureche; Alexandru Radovici și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali în retragere), Emil Costinescu (fost ministru de finanțe), Iancu Ghițescu, un proprietar de moșii și alții, al căror nume îmi scapă din memorie. Învățarea celor dintâi începuturi ale cărței și anume după sistemul de atunci al pensionatelor franceze în limba franceză, limbă ce era de obiceiu vorbită în școală și de care tatăl meu se slujea mai totdeauna față cu copiii săi, cu toate că știa germana. El voia să ne deprindă și cu limba aceasta ... Cu toate aceste întreaga mea ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... Domnului. Deodată vedeai o sută de drepte puind mîna pe ulcioare și turnînd vin în pahare; apoi iarăși o sută de stînge ridicînd o sută de pahare pline cu vin la o sută de guri uscate de sete, iar dupe aceea, ca printr-un semn de înțelegere, vedeai o sută de capete plecîndu-se îndărăt, ca să poată suge mai cu comoditate acel nectar ce se scoate din viile sădite pe colinele Apeninului. — Via da ... Dar știi tu că, plimbîndu-te printr-însa, nu vei simți ideile religioase de

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... cu vocea sa de stentore: Stazione Bergamo! Siamo arrivati a Bergamo! Mai întîi simții o mare părere de rău văzîndu-mă deșteptat atît de brusc din acele poetice visări, dar curiozitatea ce aveam de a vedea orașul Bergamo, patria celebrului căpitan Coleoni, care salvă armata Republicei Venețiane de o totală distrucțiune în rezbelul cu duca de Milano [1] , și mai cu seamă plăcerea ce era să simț ascultînd opera Mosè in Egitto de Rossini, cîntată de artiști eminenți, făcu să dispară întristarea de care eram coprins. Sării din vagon întocmai ca o căprioară și ordonai să-mi transporte bagagiul la ospelul Bella Italia, căci îmi plăcuse foarte mult ... frumoasei sale pozițiuni, ce începe din cima unor coline și se oprește într-o frumoasă cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de stil roman degenerat în cel italian modern. Stradele sunt bine construite și se țin în mare curățenie. Are o academie de științe, o bibliotecă publică, în care se găsesc mai multe manuscrise interesante, și o școală ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... grăbire. — Minunat! zise DĂ©jazet. În curând ea va debuta pe scena „Varietăților“. Directorul este amicul meu, și el va fi preafericit de a primi în trupa lui o actriță prezentată de mine. Până atunci, draga mea, să vii în toate zilele aicea, pentru ca să-ți dau câteva lecții de declamare și să repetezi cu mine rolul prin care ai să-ți inaugurezi cariera dramatică. Dridri, fericită de astă propunere neașteptată și cuprinsă de recunoștință, apucă mâna protectriței să o sărute; însă DĂ©jazet atrase pe gingașa copilă în brațele sale și o sărută pe ochii săi umezi de

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...